Nu crede tot ce citești: cum poți depista o recenzie falsă

de: Andrada Bonea
25 10. 2015

Prima tendință înainte de a cumpăra un produs care reprezintă o investiție e să căutăm părerile altora pe internet. Dar ar trebui să avem încredere în toate?

Amazon, care se recomanda drept o companie serioasă, a fost dată în judecată după ce mult de 1.000 de oameni s-ar fi oferit să scrie pentru bani comentarii şi recenzii strălucitoare la diferite produse. Acest lucru ar trebui să ne ridice un mic semnal de alarmă.

Comentariile înşelătoare publicate în mediul online trezesc multe dubii. Organizaţia de cercetare “Mintel”, cu sucursale în mai mult de 13 oraşe din întreaga lume, a descoperit că 57% dintre consumatorii intervievaţi în cadrul unui studiu au suspiciuni cu privire la companiile sau produsele care au numai recenzii pozitive pe Internet. 49% cred că unele companii oferă “stimulente” pentru comentariile online.

Din fericire, există câteva tehnici care te pot ajuta să delimitezi adevărul de ficţiune, notate de cei de la Salt Lake Tribune.

În primul rând, fii sceptic. Uneori, paranoia e o virtute. Echipa de cercetători de la Universitatea Cornell din SUA a creat un algoritm pentru computer care depistează recenziile false la hoteluri. Metoda de lucru este analizarea limbii în care a fost scris comentariul fals şi cel adevărat. Softul “Review Skeptic” funcţionează cu o precizie de 90%, însă omul nu este pregătit, de unul singur, să determine cine spune adevărul.

“Oamenii sunt teribili. Eu am fost extrem de surprins de rezultat. Noi, pur şi simplu, nu putem spune care este diferenţa dintre adevăratele comentarii, încercăm doar să ghicim”, afirmă profesorul care a participat la dezvoltarea sistemului, Claire Cardie.

Fugi de extreme și de limbajul pompos

De asemenea, ferește-te de extreme. Atât comentariile prea entuziaste, cât şi cele negative au câte un steguleţ roşu. Recenziile false au tendinţa să folosească un limbaj extrem pentru a obţine o mai amplă vizualizare. Aşa că dacă cineva spune “Este cel mai confortabil pat dintre toate”, probabil cu majuscule, fii atent.

Mai mult de atât, cercetătorii de la Cornell au concluzionat că atunci când este vorba de un hotel, comentariile nu prea vorbesc despre detaliile de interior, cum ar fi podeaua sau baia. În schimb, se axează asupra motivului care i-a determinat să fie acolo, cum ar fi descrierea unui concediu inexistent sau a unei călătorii de afaceri. De cele mai multe ori, acesta are sens fiindcă cei care nu au fost în locul respectiv nu prea au cum să îl descrie în detaliu.

Pe de altă parte, nu lua în serios recomandările care citează instrucţiunea de utilizare. Comentariul care a repeat numele întreg al produsului, modelul sau numărul poate fi o încercare induce în eroare  motorul de căutare. Dacă în text sunt utilizate excesiv detaliile tehnice sau jargonul de marketing, acestea nu vă oferă o părere reală, fiindcă utilizatorii reali nu vorbesc în felul ăsta.

În mod evident, și profilul celui care publică recenzia e un indiciu vital. “Dacă această persoană scrie recenzii pentru o singură companie atunci e cam greu, fiindcă ar putea avea un interes legitim în toată treaba asta”, afirmă autorul caracteristicilor de la site-ul de afaceri DealNews, Louis Ramirez. Unele site-uri permit oamenilor să distribuie fotografii cu obiectul procurat, dat fiind faptul că asta conferă credibilitate.

Dacă te gândeşti la propriile tale experienţe neplăcute, poţi să explici ce anume nu ţi-a plăcut la acel produs. Louis Ramirez ne sugerează că dacă ai dubii asupra unei recenzii, pune mai mult preţ pe acel comentariu care îţi oferă mai multe detalii despre ce anume nu i-a plăcut la acel produs: “Bateria rezistă numai patru ore” decât să crezi în “Urăsc acest laptop. Este oribil”.